sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Mobilităţi europene la Şcolile Gălăneşti

Anul 2013 aduce veşti foarte bune în ceea ce priveşte mobilităţile şi programele europene.
Astfel, d-na prof. Rodica Chifan a reuşit să obţină acceptul şi finanţarea pentru un curs în Franţa în perioada 8-14 aprilie, ,,DES L'ECOLE MATERNELLE EN EUROPE :PROJETS EUROPEENS''- detalii despre curs AICI.


De asemenea, în cadrul proiectului POSDRU ,,Dezvoltarea resurselor umane în învăţământul preuniversitar'' - detalii AICI - doamnele educatoare Boloca Alina şi Hurjui Vironica de la grădiniţele Gălăneşti şi respectiv Hurjuieni au reuşit să acceseze acest proiect internaţional, beneficiind în cadrul acestuia şi de un stagiu de 3 zile în Italia, la Reggio Emilia.

FELICITĂRI DIN PARTEA TUTUROR COLEGILOR!

Elevi premia(n)ţi - sem.I-2012-2013

Elevii cu rezultatele cele mai bune la sfârşitul semestrului I au fost felicitaţi şi premiaţi de d-l profesor Gh. Cârstean, fost director al şcolii noastre.  Premiile consistente (în bani) au fost acordate mulţumită sponsorului - de acum obişnuit- S.C.Polisol Cluj, prin d-l director Cobilanski Ramon., căruia încă o dată îi mulţumim.
  
Elevii premiaţi au fost în ordinea mediilor:
 1. Bodnar Diana (clasa a 6-a)
2. Galan Alecsandra (clasa a 6-a)
3. Roşca Nicolae (clasa a 7-a)
4. Iacoviţă Diana (clasa a 7-a)
5. Solcan Andreea (clasa a 8-aB)
 
tonymichael2046's PREMIERE SEMI20122013 album on Photobucket